Obiectivele generale ale hipoterapiei în Sindrom Down sunt:

    [list_tem]tonifierea musculaturii spatelui, musculatura membrelor inferioare şi superioare, dar şi a abdomenului ;[/list_tem]

    [list_tem]autocunoaştere ;[/list_tem]

    [list_tem]comunicare ;[/list_tem]

    [list_tem]stimă de sine ;[/list_tem]

    [list_tem]modificarea unor comportamente problematice sau patternuri dezadaptative de gândire ;[/list_tem]

    [list_tem]ameliorarea emoţiilor negative şi a consecinţelor determinate de diferite traume ;[/list_tem]

    [list_tem]acordarea de suport ;[/list_tem]

    [list_tem]însuşirea şi dezvoltarea unor strategii de adaptare ;[/list_tem]

    [list_tem]facilitarea învăţării unor comportamente sau abilităţi noi ;[/list_tem]

    [list_tem]prevenirea apariţiei unor probleme şi menţinerea stării de sănătate mentală .[/list_tem]

Prin hipoterapie, problemele specifice copiilor cu sindrom Down (timiditatea, teama de a pronunţa un cuvânt, instabilitatea emotivă, închiderea în sine, izolarea)  sunt mult mai uşor abordabile. Motivaţia mare şi plăcerea pe care aceşti copiii atât de afectuoşi o simt în momentul în care călăresc sunt aspecte de mare ajutor în abordarea terapeutică.

Ei se conectează la ritmul calului, pot simţi ritmicitatea mişcărilor acestuia şi pot asocia aceste mişcări cu ritmul cerut pentru a vorbi fluent, cu intonaţia sau intensitatea sunetului. Hipoterapia este o terapie recomandată în cazul copiilor şi adulţilor cu sindrom Down, dezvoltând activitatea musculară, funcţia de socializare, comunicarea şi limbajul.

Este foarte important rolul hipoterapiei în înlăturarea ideii obsedante de dificultate a vorbirii, a fricii de a vorbi, a sentimentului de inferioritate, trezirea încrederii în eficienţa psihoterapiei logopedice şi în posibilitatea înlăturării bâlbâielii.

Pot fi adaptate diferite metode de psihoterapie, personal am constatat că atât terapia directă, prin cuvânt, cât şi cea indirectă, prin modificările ambientale, au mai mult efect dacă sunt asociate cu procedee extralingvistice (ton hotarât, mimică expresivă, gesturi sigure) care sunt mult mai eficiente decât argumentarea logică.

Este recomandat să se folosească exerciţii de contractură musculară, într-un mediu liniştitor, relaxant, mediu specific hipoterapiei.

În vederea evitării perseverării influenţelor, vor alterna diferitele tipuri de exerciţii care constau în exprimarea unor comenzi date calului, cu voce sonoră, şoptită, mimată, rapidă, lentă, normală.

După conversaţia dirijată în primele şedinţe, pe teme obişnuite, familiare bâlbâitului, pe măsură ce se restabileşte vorbirea copilului, va urma conversaţia mai nuanţată în care se abordează teme variate.

Copilul poate fi stimulat să ia parte la concursuri, la discuţii de grup, etc.

Deoarece la subiecţii bâlbâiţi se constată şi o voce slabă, nesigură, trebuie acţionat pentru educarea unei voci sonore, sigure, ce se poate forma mai ales prin comenzi ferme date calului în vederea schimbării ritmului de mers, al pornirii de pe loc sau al opririi acestuia.

Prin hipoterapie, alături de terapia acvatică şi kinetoterapie, copiii cu sindrom Down ajung să-şi depăşească insuficienţele fizice, dar şi pe cele ce ţin de dificultatea de a se integra în societate.

Hipoterapia  este o metoda de stimulare psiho-motorie care îi poate ajuta pe copiii cu sindrom Down să se dezvolte aproape normal. Prin această terapie reuşim să câştigăm câteva luni în plus: copiii reuşesc să meargă mult mai devreme, să stea în şezut mult mai devreme.

Lasă un comentariu