Fiecare copil, fiecare adolescent, fiecare adult cu autism ar trebui să posede un sistem de comunicare individualizat, fie că acesta este constituit din limbaj, imagini sau obiecte.

O formă adecvată de comunicare este deci prima condiţie, fără însă ca acest lucru să ofere vreo garanţie că va avea loc o comunicare în adevăratul sens al cuvântului. Faptul de a arăta un cartonaş, fără să privească imaginea tipărită, poate duce la frustrare. Un copil cu autism arată un cartonaş cu o minge, când de fapt, lui îi este sete.

Comunicarea ESTE ceea ce FACE. Înţelege oare o persoană cu autism adevărata PUTERE a comunicării? Percepe o persoană cu autism oare faptul că o imagine, un obiect sunt mijloace de a influenţa mediul înconjurător? Că eşti mai puţin depedent dacă poţi comunica în mod adecvat? Că, atunci când ţi-e sete, acţiunea de a arăta imaginea unui pahar e mult mai eficientă decât o criză de nervi.

Funcţii ale comunicării:

  • a cere ceva .  Acestă funcţie poate fi exprimată în mod verbal sau nonverbal: “Banană”, imaginea unei banane, o banană de jucărie…cuvintele nu sunt neapărat necesare.
  • a solicita atenţia. “Ascultă-mă puţin”,”Fii atent”,    ”Aşteaptă”, ”Uită-te la mine”, faptul de a bate pe cineva pe umăr, de a atinge un clopoţel de pe masă.
  • a refuza. “Nu”, un cartonaş pe care scrie “Prea greu”, faptul de a împinge un obiect…
  • a face observaţii referitoare la lucruri vizibile din vecinătatea imediată. “Un avion”, arătând imaginea de pe măsuţa de lucru, mingea care simbolizează recreaţia…
  • a da informaţii despre ceea ce nu este vizibil în mod imediat, trecutul, viitorul...Ce faci mâine? Copilul arată, pe orarul său săptămânal, imaginea reprezentând piscina.
  • a cere informaţii. “Când merg acasă?” Elevul arată imaginea maşinii.
  • a exprima emoţii. “Au!” (mă doare). Elevul îşi arată rana sau cartonaşul pe care e lipit un plasture…

Copiii cu autism au multe sentimente, chiar sentimente extreme. Dacă stau într-un colţ, plângând sau se automutilează, ei exprimă emoţii. În aceste cazuri vorbim despre un comportament precomunicativ copilul poate  doreşte să comunice, însă nu ştie cum. 

Când spui tu? Când spui eu?

Dacă îl întrebăm pe copilul cu autism “vrei un biscuite”, el va spune “vrei un biscuite”, în loc de “vreau un biscuite”. Dacă îi spunem “Dănuţ vrea un biscuite” sau “Eu vreau un biscuite” el va repeta la fel de uşor această propoziţie.  Şi în acest caz este vorba de rigiditate cognitivă a copilului.

De ex:  “Uite Dănuţ, ne batem cu  pumnul în piept şi spunem “eu”. Imediat Dănuţ mă imită şi spune “Dănuţ este eu”.”

Primele litere ale alfabetului autist

Literele A, B, C  sunt primile litere ale alfabetului. Măsuţa de lucru, orarul de lucru şi orarul zilei sunt primele litere ale alfabetului autist. Ei învaţă astfel un alfabet, “un limbaj vizual”, care mai târziu va putea fi folosit într-un mod mai complex pentru a le comunica celorlalţi diferitele lor aşteptări, inclusiv abilităţi gospodăreşti şi de autonomie personală.

Stimularea prin joc (mişcare, artă vizuală şi teatru)

Jocul începe din primele luni de viaţă având o importanţă deosebită în dezvoltarea copilului. Jocul simplu de-a “cu-cu bau” este unul din primele jocuri ale copilului. Jocul cu mâinile şi degetele, cântecele dezvoltă ataşamentul atât de important pentru copilul mic şi duc la dezvoltarea limbajului. Povestirea şi citirea poveştilor dezvoltă imaginaţia şi abilitatea de a descrie scene şi situaţii în afara experienţei imediate a copilului sau adultului. Până la vârsta de trei ani, un copil care este stimulat într-un mediu favorabil, este pregătit pentru jocul de imitare. Copiii încep să se joace cu adultul şi apoi cu alţi copii, în normalitate. Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare.

El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de mărturisire a dorinţelor. Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă. Astfel, jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj. 

Animalele ca factori ai schimbării cognitive şi comportamentale

Intervenţiile intermediate de animale îşi au originea într-o varietate impresionantă de discipline şi perspective (genetică, biologie, psihologia dezvoltării, teoria psihanalitică, comportamentalism).

Teoriile privind mecanismele responsabile de avantajele terapeutice înclină să se centreze fie pe noţiunea conform căreia animalele posedă abilităţi unice ce facilitează şi contribuie la terapie sau concepţia conform căreia dezvoltând o relaţie în care trebuie să te implici şi prin achiziţionarea de noi deprinderi au ca rezultat încrederea în forţele proprii şi asumarea responsabilităţii. 

Beneficiile

  • —  Împlinire fizică, psihică şi emoţională
  • —  Îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale
  • —
  •   Creşterea respectului faţă de sine şi a abilităţilor de coping
  • —
  •   Creşterea încrederii în sine
  • —  Putere, echilibru, coordonare
  • —  Abilităţi verbale
  • —  Dezvoltarea unui sentiment de valorizare personală
  • —
  •   A învăţa să asculţi indicaţiile şi direcţiile precizate
  • —  A face lucrurile într-o secvenţă logică
  • —  Usurinţa de a lucra în grup
  • —  Centrarea pe ducerea la bun sfârşit a sarcinilor
  •   Încredere
  • —  A face ceva corect prin feedback-ul unui animal
  • —  Reconectarea cu sentimente pierdute/uitate
  • —  Reducerea stresului
  • —  Găsirea echilibrului fizic şi emoţional
  • —  Câştigarea sentimentului puterii
  • —  Creşterea autocontrolului
  • —  Unitatea corp, minte, suflet
  • —  Descoperirea unor perspective noi pentru rezolvarea problemelor
  • —  Asertivitate
  • —  Practicarea comunicării verbale şi non-verbale
  • —  O stare de bine generală
  • —  Creşterea atenţiei vis-a-vis de lumea înconjurătoare
  •   Creşterea interesului pentru propria viaţă
  • —  Răbdare
  • —  Abilităţi de asumare a riscului
  • —  Recompense
  • —  Dezvoltare psihologică, educare

Hipoterapia

Hipoterapia a dat rezultate spectaculoase în cazul copiilor cu autism şi ADHD. Hipoterapia este de fapt o metodă de terapie prin care copiii învaţă despre ei înşişi şi ceilalţi, interacţionând cu lumea. Nu se axează strict pe predarea tehnicilor de călărie sau de îngrijirea cailor, iar copiii nu au nevoie de o experienţă anterioară. S-a dovedit clinic, că simplul fapt de a sta în apropierea cailor schimbă tiparele undelor cerebrale. Caii au un efect calmant care împiedică fixarea unor evenimente negative, oferind o experienţă cu adevarat pozitivă. Metoda   s-a dovedit  în mod special eficientă în cazul copiilor cu autism, a celor cu ADHD – toţi având dificultăţi de comunicare, dificultăţi în  interacţiunea cu ceilalţi şi îndeplinirea sarcinilor trasate. Rezultatele sunt neaşteptate, toţi subiecţii devenind mai calmi şi mai comunicativi.

Centrarea nu se face pe tehnica ecvestră sau pe abilităţile persoanei în această direcţie, ci majoritatea timpului şedinţei este dedicat lucrului pe jos, lângă cal, ambient natural facilitând o comunicare eficientă cu calul.

Un punct forte al acestei noi ramuri psihoterapeutice îl reprezintă rolul de coterapeut al calului în terapia copilului. Rezultatele evidente ale relaţionarii cal-copil se referă la socializare, comunicare, dezvoltarea stimei de sine, a abiltăţilor afective. Din aceste motive, terapia asistată de cai s-a dovedit a fi eficientă în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea dificultăţilor întâmpinate de copii cu probleme psihice, cum ar fi autism, asperger, ADHD, sindrom down, anxietate, depresie etc.

Îmbinarea elementelor terapiei asistate de animale cu psihoterapia cognitiv – comportamentală are ca efect o mai bună gestionare a resurselor copilului  şi terapeutului în vederea schimbării terapeutice şi accesarea diferitelor instanţe din perspective complet noi.

Relaţionarea cu un animal accesează instanţele primare ale omului, răspunsul sau fiind unul autentic. Cu toate acestea trebuie să recunoştem şi limitele acestui tip de terapie. Persoanele care urmează această terapie asistată de animale sunt cei care iubesc animalele, care se bucură de compania lor.  Pentru ca terapia să înregistreze succese copii  trebuie să se bucure de compania acestor animale.

Studiile şi cercetările demonstrează un număr tot mai mare de succese în acest domeniu. Bineînţeles că acest fenomen se datorează şi abilităţilor terapeutului, formarea în terapie cognitiv – comportamentală dovedindu-se a fi cea mai bună orientare  ce îmbinată cu  terapia cu animale-hipoterapia dă rezultate extraordinare.

Lasă un comentariu